Caut mereu, la această rubrică, să găsesc idei folositoare pentru viaţa de obşte, pentru universul nostru cultural. Cu timpul, portofoliul de astfel de idei creşte şi rodeşte chiar şi în sensul modelării deciziilor şi iniţiativelor celor interesaţi în acest lucru. Am scris despre „nevoia” ca Baia Mare să aibă o filială a I.C.R. şi se pare că lucrurile s-au mişcat deja în acestă „idee”.
Un gând mai vechi revine în actualitate. Cel mai important oraş european pentru exilul românesc de după 1945 nu a fost nici Parisul, nici Berlinul, nici Roma, nici Madridul... A fost oraşul german Freiburg (în traducere „cetatea liberă”), unde a luat fiinţă în 1949 Biblioteca Românească, iar după 10 ani, Institutul Român. Cea mai importantă zidire de suflet pentru un neam cu viaţa sa culturală deturnată „spre roşu” şi cu intelectualii în puşcăriile comuniste.
Un oraş care a acceptat şi a ajutat o comunitate mică angajată într-o lucrare mare. A fost şi a rămas aici la Freiburg o „istorie între ziduri”, o mărturie a celui mai dificil examen pe care l-a dat spiritul românesc şi energia vitală românească în lupte cu Cortina de Fier şi cu celelalte greutăţi, inclusiv cu timpul istoric neprielnic.
În apropiere de Freiburg se găsesc izvoarele Dunării şi micuţul orăşel romantic Sigmaringen, locul în care s-a născut Carol I, fondatorul statului român modern. Aşadar, în jurul Freiburgului, ne putem căuta obârşiile, atât pentru fluviul nostru tutelar, cât şi pentru „suzeranitatea” noastră destul de târzie.
Freiburgul este, totodată, cel mai popular oraş universitar din Germania. Universităţile sale constituie nu doar o atracţie deosebită (16% dintre studenţi provin din alte ţări!), ci şi principalul angajator al urbei. Altfel spus, universităţile constituie cea mai bună afacere pentru Freiburg! Numai la Universitatea Albert Ludwig lucrează 430 de profesori, 3695 ang
