Din lipsă de fonduri, candidatul USL în colegiul 1 Senat, Sorin Ilieşiu, de-abia a început, concret, campania. Liberalul este „în întârziere”, după cum singur a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă. De-abia marţi, 20 noiembrie, au ieşit de sub tipar materialele electorale, anume 5.000 de fluturaşi şi 2500 de afişe şi au fost instalate nouă panouri mari outdoor.
Acesta a spus, însă, că se bazează pe faptul că îl are drept contracandidat pe Ion Ariton, PDL.
„Şansa mea este faptul că contracandidatul meu a fost ministru în guvernul, Boc care a însemnat perioada de maximă mizerie pentru poporul român, în care economia României a fost, sper că nu definitiv, pusă pe butuci, şansa mea este că dânsul a fost şi prefect şi nu a făcut nimic special, că dânsul este parlamentar de patru ani şi nu s-a remarcat cu nimic nici în favoarea Sibiului nici a naţiunii române. Nu văd cum sibienii, care sunt oameni inteligenţi, ar putea să îl prefere pe domnul Ariton, atunci când pot să opteze cu mine, care vreau să fac nişte lucruri bune şi nu am demontrat că fac lucruri rele sau că nu fac nimic. Domnul Ariton «tace şi face» (sloganul candidatul PDL, n.r.), dar ca parlamentar nu ai voie să taci, asta înseamnă parlamentar – să nu taci, de la parler, în franceză a vorbi”, a declarat Sorin Ilieşiu
Acesta spune că nu are bani pentru apariţii televizate plătite, dar că „apariţiile sale publice în presa audio-vizuală din ultimii doi ani l-au ajutat şi consideră că nu a început campania electorală acum o săptămână, ci acum doi ani”.
Ilieşiu mai spune că dacă va ajunge parlamentar, vrea să schimbe legea electorală, pentru ca mass-media să facă publicitate electorală gratuită, astfel încât toţi candidaţii să fie promovaţi în mod egal.
Din lipsă de fonduri, candidatul USL în colegiul 1 Senat, Sorin Ilieşiu, de-abia a începu