Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zoe Petre despre „Necesitatea imperioasă a unei victorii USL”

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Ieri, prof. univ. dr. Zoe Petre, cunoscut istoric, publicist și om politic român, a făcut o vizită la Piatra Neamţ pentru a-şi arăta susţinerea pentru candidaţii USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie. La conferinţa de presă susţinută la sediul de campanie al USL, domnia sa a vorbit despre cât de important este faptul că cei trei candidaţi – Eugen Nazarie Ţapu (Colegiul 1 Senat), Vlad Marcoci (Colegiul 2 Deputaţi) şi Cătălin Drăguşanu (Colegiul 1 Deputaţi) – au experienţă în administraţie locală şi au astfel o perspectivă naţională asupra a ceea ce înseamnă legislativul României. Fostul decan al Facultății de Istorie a Universității din București a pus un accent deosebit pe faptul că electoratul român a preferat din anii ’90 încoace împărţirea puterii în Parlament între 3 sau mai multe partide sau alianţe politice, arătând că situaţia s-a repetat inclusiv la ultimele alegeri.

*”Sperăm să scăpăm pe 9 decembrie de culoarea portocalie!” Zoe Petre a arătat cu argumente politice faptul că „un Parlament cu două treimi în jurul USL are toate şansele să demonteze sistemul din jurul preşedintelui Traian Băsescu” şi să reinstaureze democraţia. Ea a arătat că pe oriunde ajunge în ţară, în această perioadă de campanie electorală „Încerc să conving pe toată lumea să voteze USL, pentru că e alegerea între alb şi negru! Să votaţi de data aceasta fără prea multe mofturi, pentru că este vorba să aperi democraţia României!”. În discursul său, omul politic Zoe Petre a mai arătat că modificarea Constituţiei cu prevederi mult mai clare legate de puterile preşedintelui va fi prioritatea USL după instaurarea la putere şi că este singura variantă pentru a nu se ajunge la „statul poliţienesc dorit de Traian Băsescu”. Viitorul senator USL al Colegiului 1, Eugen Ţapu a subliniat importanţa modificării Constituţiei: „Una dintre priorităţile pe care va trebui să o aibă viitorul Parla

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la un depozit din București! A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu s-a produs în această dimineață de 08 mai, la un depozit în strada Sabareni, anunță ISU București-Ilfov. Suprafata de manifestare este de aproximativ 500 mp, cu posibilități de propagare la un alt depozit și o locuință. Din fericire, inc

Premierul israelian Netanyahu susține că 21 de ostatici sunt în viaţă, dar soarta altor trei este neclară

G4Media acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că 21 de ostatici dintre cei răpiţi de pe teritoriul Israelului şi duşi în Fâşia Gaza de organizaţia palestiniană islamistă Hamas pe 7 octombrie 2023 sunt încă în viaţă, dar că soarta a

Dominic Fritz: Nicuşor Dan este singurul candidat care poate să garanteze că nu vom avea un guvern condus de un nebun violent ca domnul Georgescu

News.ro acum 41 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat joi că Nicuşor Dan este singurul care poate să ţină România pe o cale europeană şi să garanteze că România nu va avea ”un guvern condus de un nebun violent ca domnul Georgescu”. „Nicuş

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum 4 ore
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu, prima ședință pe 8 mai. Bugetele CNI și ANM, pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se reunește joi, 08 mai, în prima ședință. Urmează să aprobe, între altele, și un proiect de hotărâre despre bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Compania Națională de Investiții '

PSD își retrage reprezentanții din secţiile de votare din municipiul Buzău. Sunt chemați să-i înlocuiască tinerii care au împlinit 18 ani

Adevarul acum 36 minute
PSD Buzău anunţă retragerea reprezentanţilor săi din secţiile de votare din municipiul Buzău pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, programat pentru 18 mai. În locul acestora, organizaţia face apel la tinerii buzoieni, elevi din clasele

Ploi de până la 50 l/mp, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Alertă meteo

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi o informare meteorologică şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile pentru cea mai mare parte a ţării în următoarele 24 de ore.

Coreea de Nord a lansat mai multe RACHETE balistice spre apele sale estice, conform autorităților sud-coreene

Gandul acum o ora
Coreea de Nord a lansat, joi, mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre apele sale estice, au anunțat autoritățile sud-coreene, explicând că exercițiul ar putea fi menit să testeze performanța armamentului de export. Șefii Statului

VIDEO Zeci de protestatari pro-palestinieni au fost arestaţi după ce au ocupat o sală din Universitatea Columbia

HotNews acum 2 ore
Poliţia a arestat un grup de protestatari pro-palestinieni care au ocupat miercuri o parte din biblioteca principală a Universităţii Columbia. Poliţia a sosit în forţă în campus la cererea oficialilor școlii, potrivit BBC. Doi ofițeri de securitate

Nuno Mendes, după ce PSG a ajuns în finala Ligii Campionilor: A mai rămas un meci pentru a face istorie

News.ro acum 2 ore
Nuno Mendes, fundaşul echipei Paris Saint-Germain, a declarat că jucătorii parizieni mai au un meci pentru a intra în istorie, referindu-se la finala Ligii Campionilor, din 31 mai, cu Inter Milano. „Este o zi mare pentru noi, suntem mândri şi ferici

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/17°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°