Evadând, aparent doar, din domeniul creaţiei dramatice, George L. Ostafi ne propune o nouă simfonie a verbului jucăuş şi plin de înţelepciune în cartea intitulată „Memoria uitării” (Editura Muşatinii, Suceava, 2012).
Vorbe de duh, reflecţii şi vorbe meşteşugite
Venerabilul Conu Jorj, care atunci când nu scrie versuri sau piese de teatru, când nu zugrăveşte icoane cu lacrimi de ceară şi nu stoarce din tuburi culori cu care pictează ferestrele universului său idilic, piguleşte vorbe de duh şi aşterne pe hârtie reflecţii şi vorbe meşteşugite.
În epoca individualismului exacerbat, George L. Ostafi, care se preocupă de viitorul „generaţiei mahmure” de după revoluţia din decembrie '89, îşi toarce încet insomniile în fire de gând roditor.
Acceptând înţelept inevitabilele compromisuri ale vieţii, conştient că dacă vrem să fim stăpâni pe viitorul nostru trebuie să ne raportăm la problemele zilei de azi, Conu Jorj, care nu este obosit chiar dacă este “vechi” - aşa cum spunea Caragiale - fără a fi însă victima nostalgiilor, are dreptul să ne dea lecţii de viaţă, cu toate că ecuaţiile pe care ni le propune spre rezolvare conţin necunoscutele, neliniştile şi obsesiile prezentului.
Un îndreptar de înţeleaptă vieţuire axat pe valori
Prin noua sa carte, venerabilul vrăjitor de verbe ne oferă un îndreptar de înţeleaptă vieţuire axat pe valori, valori pe care le proclamă cu vehemenţă pentru că stau la temelia permanenţei şi nemuririi neamului românesc.
Semănător şi apărător de cultură în câteva regimuri politice, păşitor peste veacuri şi...peste milenii, George L. Ostafi a topit în athanorul său de alchimist al cuvântului cu folos materia unei filosofii existenţiale pe care ne-o livrează în doze mici, în pilule care, între ingredientele lor magice, conţin şi sarea fină a înţelepciunii populare, cea care se cerne de la obârşii, de l