Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fedorca: În 2013, vom avea o singură etapă de înscrieri în clasa pregătitoare

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Înscrierile în clasa pregătitoare din 2013 se vor face într-o singură etapă, în martie, şi nu în patru, cum au fost în acest an, iar consiliile de administraţie ale şcolilor vor stabili criterii de primire a copiilor din alte sectoare, spune secretarul de stat Stelian Fedorca.

"Cred că este foarte important să rezolvăm din timp mai multe situaţii care în acest an şcolar au bulversat sistemul de învăţământ. O primă problemă vizează înscrierile în clasa pregătitoare. Vom reveni la situaţia din 2011, când a existat o singură sesiune de înscrieri în ciclul primar. Aşadar, pentru anul şcolar 2013-2014, înscrierile vor avea loc în luna martie, într-o singură etapă, iar consiliile de administraţie vor analiza cererile din partea părinţilor care vin din alte zone decât cele adicente unităţii de învăţământ", a declarat vineri Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Anul şcolar 2013-2014 va fi, astfel, primul cu înscrieri doar în clasa pregătitoare. Pentru 2012-2013, au fost şi înscrieri în clasa I, şi în cea pregătitoare, odată cu includerea acesteia din urmă în ciclul primar.

Potrivit secretarului de stat, înscrierile copiilor care nu aparţin de şcoala unde vor să înveţe vor fi făcute cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. "Înscrierea acestor copii nu este la dispoziţia directorului, ci va fi avizată de către consiliul de administraţie al şcolii", a explicat Fedorca.

Secretarul de stat a mai spus că înscrierea va fi făcută în baza unor criterii generale, prioritate urmând să aibă cei care locuiesc în apropierea şcolii şi care au fraţi în unitatea de învăţământ. Apoi, vor fi criterii specifice stabilite de consiliul de administraţie al şcolii.

Totodată, subliniază Fedorca, ceea ce este foarte clar este păstrarea clasei pregătitoare în învăţământul obligatoriu. În privinţa clădirilor în care va funcţi

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 44 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 38 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 52 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°