Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băiat de 11 ani, unul dintre cei mai tineri agresori sexuali din Marea Britanie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Un băiețel român de 11 ani a devenit unul dintre cei mai tineri agresori sexuali din Marea Britanie, după ce a atacat o femeie în plină zi pe o stradă din Londra.

Băiatul, care între timp a împlinit 12 ani, și-a băgat mâinile între picioarele femeii în timp ce aceasta era la cumpărături, iar apoi a fugit pe bicicletă, scrie „Daily Mail” în ediția online. Numele băiatului nu a fost dat publicității din cauză că este minor. Potrivit presei britanice, băiatul nu merge la școală și își petrece zilele dându-se cu bicicleta pe străzile din Londra.

Deși a negat că ar fi agresat-o pe femeie, o instanță pentru minori din Londra a decis că băiatul este vinovat. Judecătorul John Perkins l-a condamnat pe agresorul de 12 ani la nouă luni de reabilitare, timp în care acesta va trebui să urmeze un curs educațional.

„A fost o abatere neplăcută şi ai negat continuu că ai făcut-o în timp ce, după părerea mea, dovezile erau copleşitoare", i-a spus judecătorul băiatului. Perkins este de părere că modul în care a acționat băiatul reprezintă un prim pas către un comportament deviant. Părinții lui sunt obligați să urmeze un curs de creștere a copilului timp de șase luni și au fost sfătuiți să-și înscrie odrasla la școală.

Incidentul s-a petrecut în 26 iunie, pe o stradă din nordul Londrei. Potrivit poliției, băiatul a abordat-o pe victimă, salutându-o, iar apoi și-a băgat mâinile între picioarele ei. Femeia, șocată de ce i s-a întâmplat, a chemat poliția. Băiatul a fost prins de polițiști, însă nu a vrut să-și recunoască fapta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 41 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 21 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°