Partidul Ecologist Român a depus, joi, o plângere împotriva decizie Biroului Electoral Central (BEC), care a acceptat retragerea candidatului Gheorghe Roman din cursa electorală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. PER solicită să se păstreze decizia Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu, care a respins cererea de retragere a candidatului ca fiind tardivă şi cere înscrierea acestuia pe buletinele de vot.
„Partidul Ecologist Român a depus, azi, o plângere împotriva deciziei Biroului Electoral Central, decizia cu numărul 59 din 13 noiembrie. Conducerea centrală a partidului a luat această hotărâre de a ataca decizia referitoare la candidatura domnului Roman Gheorghe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am vorbit şi cu domnul Roman şi mi-a spus că respectă legea în vigoare, aceasta afost singura lui declaraţie”, a declarat, joi, Lucian Dumitra, preşedintele PER Sibiu.
Întrebat de ce partidul insistă să meargă mai departe cu un candidat care nu îşi doreşte acest lucru, Dumitra a răspuns: „Conducerea centrală a sesizat o neconformitate a legislaţiei şi a luat această hotătâre”.
Acesta nu crede că decizia de retragere a lui Gheorghe Roman din cursa electorală depind de jocurile altui partid, motivele invocate de candidat fiind tot cele legate de sănătate.
Preşedintele BEJ Sibiu, Dumitru Şomandră, a comentat că decizia BEC este „irevocabilă” şi că plângerea PER-ului „nu are nicio şansă”.
Acesta a luat act, de altfel, de decizia BEC.
„Am operat decizia BEC şi modificarea procesului verbal de rămânere definitivă a candidaturii şi l-am scos de pe buletine. Acestea nu s-au dat la tipărit, acum analizăm macheta, mâine o afişăm şi se pot formula în termen de 48 de ore, contestaţii asupra numelui candidatului, denumirii competitorului. După acest termen, dăm drumul la tipărit, luni dimineaţă”, a e