Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu împreună cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu vă invită sâmbătă şi duminică la un maraton de spectacole de dans reunite sub titulatura “Sibiu Dancing Days”.
Cele mai bune creaţii coregrafice a unor formaţii studenţeşti de dans din marile centre universitare din ţară se vor întrece pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 19.00 pentru a câştiga marele trofeu.
Festivalul este împărţit în trei secţiuni: dans contemporan ce include baletul modern, show revue, dans modern după curente muzicale şi coregrafice noi, teatru-dans şi dans cu soluţii inovatoare şi inedite, street dance (hip-hop, house, popping, locking, new style, vogueing, tutting, break dance) şi dans de caracter, ce cuprinde dansuri folclorice ale altor ţări sau proprii stilizate şi aduse la perfecţionare, dansurile tribale sau de ritual.
Centrul universitar Sibiu va fi reprezentat de Compania de Dans Microbis care va urca pe scenă cu ultimele două producţii de spectacole “Ultima îmbucătură de dragoste” şi “Hurem condiţia umană”, ambele înscrise la secţiunea dans contemporan. Doi dintre cei mai talentaţi dansatori de la Microbis vor dansa şi în spectacolul care a reprezentat România în această vară la Festivalul Internaţional de Dans din Macao, China, alături de Compania Elegance din Iaşi.
Iubitorii street dance-ului vor putea urmări spctacolul “Cutia cu iluzii” al Formaţiei Academic Star din Ploieşti. La secţiunea dans contemporan vor fi prezentate şi spectacolele “Iubire imposibilă” a formaţiei Exotic Dreams din Braşov şi “1+1=3” al câştigătoarei trofeului de anul trecut al festivalului de dans – Formaţia Jump In din Cluj-Napoca. Un spectacol plin de ritm şi culoare se anunţă a fi şi cel prezentat de Compania de Dans Spektar din Kraljevo, Serbia.
Intrarea este gratuită.
Casa d