Astazi s-a incheiat o conferinta internationala care m-a uimit prin modul de abordare a lucrarilor stiintifice prezentate. Este vorba despre cea de-a 6-a editie a International Conference for Education and Creativity for a Knowledge Based Society, organizata de catre Universitatea Titu Maiorescu.
In afara faptului ca au fost 10 sectiuni diferite, pornind de la stiinte economice, medicina generala sau stomatologie si pana la psihologie sau stiinte politice, in fiecare dintre aceste mini-conferinte in parte au fost abordate teme extrem de variate, pentru ca, dupa cum bine stim, chiar si o singura disciplina poate acoperi un domeniu foarte vast, greu de inteles de catre un singur cercetator.
Daca luam doar cazul sectiunii a 9-a, care a a avut ca tema stiintele sociale si politice, putem observa ca s-au prezentat lucrari de cercetare din domeniul comunicarii, al gestionarii conflictelor sau al identitatii culturale a romanilor din afara granitelor, adica teme care presupuneau o arie de cunoastere extrem de extinsa. Ce se intampla de regula in astfel de cazuri, cand profesorii care isi prezinta lucrarile si mai ales audienta sunt specializati pe unul sau doua domenii, in care exceleaza, au expertiza si chiar pot face comentarii pertinente? Se intampla ca cercetatorul isi prezinta lucrarea si poate una, doua persoane sau poate chiar nimeni din audienta sa nu isi permita sa puna intrebari sau sa faca comentarii, pentru ca, pur si simplu, nu au cunostintele necesare pentru a intelege exact ceea tocmai au ascultat.
In cazul despre care vorbim, al Universitatii Titu Maiorescu, unde se pare ca aceasta justifica locul I din clasamentul universitatilor particulare din Romania, ierarhie intocmita de catre Ministerul Educatiei, autorii lucrarilor de cercetare au fost sfatuiti si chiar au si reusit sa-si expuna materialele stiintifice, intocmite de altfel dupa t
