Valentino Rossi s-a despărţit la finele acestui sezon de echipa Ducati. Cei doi ani petrecuţi la echipa italiană nu l-au ajutat pe „Il Dottore”, care declară că nu a învăţat nimic.
„Se spune că după ce treci prin situaţii dificile devii mai puternic. Vom vedea. Din punctul meu de vedere nu am învăţat nimic.Sincer, am fost dezamăgit de rezultate şi sunt dezamăgit pentru că n-am fost capabili să rezolvăm problemele acestei motociclete pentru a o transforma într-o învingătoare. Şi chiar dacă nu era învingătoare, măcar să fi evoluat în vreun fel. Au fost doi ani grei, dar poate mă vor ajuta să mă bucur de anii pe care-i voi petrece la Yamaha. Eu mă simt în formă şi pregătit să revin” a spus Rossi.
Având în vedere că australianul Casey Stoner s-a retras la finele acestui sezon , iar Jorge Lorenzo a declarat că se va gândi la viitorul lui la sfârşitul sezonului 2014, Rossi a fost întrebat despre viitorul său în sport.
„Mă gândesc să nu renunţ niciodată” a glumit Rossi.
„Asta am realizat în ultimii ani, în sensul că mi-ar plăcea să pilotez atâta vreme cât pot, pentru că apoi voi putea deveni pilot de maşini. Bineînţeles, nu la nivelul la care sunt acum, dar cu acelaşi angajament.Cred că fiecare ar trebui să continue dacă este încă competitiv şi îi place ceea ce face. Toţi cei care au abandonat,dar care aveau posibilitatea de a continua, au regretat decizia.
Dar, niciodată să nu spui niciodată! Cine ştie? Eu voi încerca să menţin acelaşi stil de viaţă, dar voi încerca întotdeauna să pilotez şi să fiu cât mai rapid” a declarat Valentino Rossi. Valentino Rossi s-a despărţit la finele acestui sezon de echipa Ducati. Cei doi ani petrecuţi la echipa italiană nu l-au ajutat pe „Il Dottore”, care declară că nu a învăţat nimic.
„Se spune că după ce treci prin situaţii dificile devii mai puternic. Vom vedea. Din punctul meu de vedere nu am învăţat