Capacitatea lui Crin Antonescu de ignorare a realităţii şi de modificare a Istoriei pare inepuizabilă.

Nu pierde nici un prilej să ne spună, în ultimele săptămâni că el nu a fost niciodată anti-american, anti-european, doar propaganda băsistă lipindu- i această etichetă. Şi vreau să vă spun că tactica sa nu este proastă! M-a făcut chiar şi pe mine să caut pe internet vechile sale declaraţii, pentru a-l contrazice. După zece minute de căutări m-am oprit, pentru că mi-am dat seama că intru exact în logica personajului Antonescu.

În primul rând ar trebui să nu ne mai uităm după cuvintele sale. Pentru că ele reprezintă un reper real doar pentru acei oameni politici care au coloană vertebrală şi conştiinţă. Ceea ce nu este cazul lui Crin Antonescu. Şi asta nu pentru a evita analizele pe text, ci pentru a readuce în memorie un lucru mult mai important: comportamentul său din ultimele şase luni.

Poate că a uitat, deşi mă îndoiesc, perioada de interimat de la Cotroceni în care, seară de seară, ataca liderii Uniunii Europene şi ai SUA îngrijoraţi de modul în care Preşedintele-Provizoriu construia o democraţie originală. Ei nu aveau dreptul să se amestece în treburile interne ale României (ah, Nea Nicule, te perpeleşti de plăcere), trebuiau să accepte încălcarea principiilor democraţiei pentru că milioane de oameni votaseră pentru suspendarea lui Băsescu, trebuiau să înghită încercările de subordonare a Curţii Constituţionale şi intimidarea procurorilor pentru că aşa deciseseră o mână de oameni cu caracter interimar.

Toată atitudinea sa era subordonată unui singur scop: demonstrarea unei atitudini obediente a României în faţa Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene, în special Germania. Atacurile sale, seară de seară, la adresa lui Merkel, Barroso, Reading, Gitenstein, construiau această temă. În paralel, “Vocea Rusiei” şi trustul lui Voiculescu îl