Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peşte, legume şi fructe pe alese, în Piaţa Moldovei

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Comercianții de pește din Piața Moldovei și-au umplut vitrinele cu marfă, în speranța unor câștiguri mari, pentru că în Postul Crăciunului, potrivit calendarului creștin ortodox, este dezlegare la pește în fiecare sâmbătă și duminică și toate zilele însemnate în calendar cu cruce roşie sau neagră. La tarabe, cei care doresc să cumpere pește găsesc cele mai variate specii, din mări și oceane, pe care le pot achiziționa la preţuri care variază de la 6 lei pe un kilogram, până la 45 de lei.

Se vinde păstrăv cu 23 de lei kilogramul, crap cu 16 lei kilogramul, file de novac la același preț, iar întreg la 14 lei kilogramul, iar bibanul sau plătica la 6 lei kilogramul. Somnul costă 20 le kilogramul. Una dintre cele mai căutate specii de pește este macroul, care congelat se vinde cu preţuri între 10 și 11 lei kilogramul, iar proaspăt 17 lei. În pescării au apărut și specii exotice, cum ar fi dorada, care se vinde cu 30 lei kilogramul, sau tonul, care are prețul de 20 lei pentru un kilogram. Cel mai scump este somonul porționat sub formă de rondele, al cărui preț este de 45 de lei pentru un kilogram.

Cu toate că ne apropiem de luna decembrie, în Piața Moldovei se mai găsesc încă legume autohtone la prețuri acceptabile. Cea mai ieftină este varza, care se vinde cu 0,5 sau 0,6 lei pentru un kilogram. „Nu este plătită la prețul ăsta. Numai răsadul pe care l-au pus cât a costat! Ca să nu mai zic de munca lor până au ajuns cu ea pe piață”, ne-a spus o pensionară, care își făcea cumpărăturile.

În piață se mai găsesc și roșii autohtone, la prețul de 2 lei kilogramul, în timp ce gogoșarii și ardeiul gras costă 1,2 lei până la 2 lei pentru un kilogram. Ceva mai scumpe sunt rădăcinoasele. Un kilogram de rădăcină de pătrunjel, păstârnac sau țelină se vânde cu 5 lei.

Castraveții se vând cu 5 lei pentru un kilogram, iar morcovul și ceapa cu 1,5 până la 3 l

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 34 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 2 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°