> Este vorba despre cele de la Izvoarele Sucevei, Vicovu de Sus, Racovăţ, Ulma şi Climăuţi
Transmiterea de adrese către guvernele României şi Ucrainei prin care se solicită urgentarea consultărilor bilaterale şi finalizarea negocierilor privind liberalizarea condiţiilor de trecere a frontierei de către cetăţenii din judeţul Suceava şi din regiunea Cernăuţi în cadrul Acordului interguvernamental dintre România şi Ucraina privind regulile micului trafic de frontieră. Asta au votat, vineri, în unanimitate, consilierii judeţeni suceveni şi deputaţii Consiliului Regional Cernăuţi, în cadrul şedinţei comune a CJ Suceava şi CR Cernăuţi organizate la Suceava.
În acelaşi timp, aleşii din Suceava şi Cernăuţi solicită urgentarea ratificării Acordului cu privire la deschiderea punctelor de trecere Vicovu de Sus – Krasnoilsk, Racovăţ – Diakivţi, Ulma – Rusca pentru trafic internaţional, precum şi iniţierea demersului procesului de tratative privind condiţiile necesare pentru deschiderea punctului de trecere Climăuţi – Bila Krynytsia.
Guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în ceea ce priveşte micul trafic de frontieră, acesta vine în sprijinul locuitorilor din cele două părţi ale frontierei, familii care sunt despărţite de graniţă, care vor putea avea relaţii mai strânse. El a mai arătat că deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei va fi în beneficiul locuitorilor din cele două regiuni, pentru că nu vor fi nevoiţi să parcurgă distanţe lungi pentru a trece prin PTF Siret, dar că, în acelaşi timp, va fi descongestionat şi traficul din PTF Siret.
Papiev a mai arătat că în ceea ce priveşte redeschiderea punctelor de frontieră, mingea este în terenul României, care le-a închis după aderarea la Uniunea Europeană.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că speră că în perioada urmă