Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că planul său era privatizarea Oltchim, Hidroelectrica şi Romarm.
„Din punctul meu de vedere Oltchimul l-aş fi privatizat, paşii erau făcuţi, înţelegerea cu FMI era făcută, calendarul era stabilit. S-a încercat privatizarea lui, a fost un eşec. Nu ştiu cei care s-au ocupat de privatizare cum au gestionat, nu aş fi gestionat aşa nicicum acest proces. Cred că ar fi fost deja într-o fază de început al privatizării dacă rămâneam în cadrul ministerului”, a declarat Ariton.