Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Larry Hagman, interpretul lui JR Ewing din serialul “Dallas”, a murit

Publicat in Gazeta de Navodari, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

“Familia şi prietenii lui Larry au fost alături de el pentru Ziua Recunoştinţei. Când a murit a fost înconjurat de oameni iubiţi. A avut o moarte liniştită, aşa cum şi-a dorit”, se arată într-o declaraţie de presă a familiei actorului. Larry Hagman, rămas în memoria multora drept personajul negativ JR Ewing din serialul Dallas, a murit la 81 de ani într-un spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray şi Patrick Duffy, interpreţii rolurilor Sue Ellen şi Bobby din serialul care i-a făcut celebri, scrie The Sun. Decesul a survenit din cauza complicaţiilor produse de cancerul la ficat de care suferea de peste 20 de ani. Actorul american a anunţat în octombrie 2011 că suferă de un tip de cancer aflat într-un stadiu în care poate fi tratat. Totodată, Hagman a anunţat că a început deja tratamentul şi că şi-a modificat stilul de viaţă, după ce a fost diagnosticat. Hagman a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului. Viaţa lui Larry Hagman, decedat la vârsta de 81 de ani, a fost marcată de rolul din serialul Dallas, el însuşi spunând despre personajul său, JR Ewing, că lumea “adoră să-l urască”. Tot el a declarat că serialul este “responsabil” pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu. Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV “Dallas”. Episodul “Who Shot JR?”, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul “Dallas”, difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial. Printre rolurile sale notabile din cinematografie se numără cele din peliculele “Fail-Sale”, “Superman”, “JFK”, “Nixon” şi “Primary Colo

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°