Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaz Metan Mediaş în alb şi negru: baschetbaliştii defilează în Europa, fotbaliştii se bat la retrogradare

Publicat in Rondul de Sibiu, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Cu un nou manager (Florin Muntean, fiul fostului director-general al SNTGN Transgaz SA) și cu unul dintre cei mai buni antrenori din România (Marcel Țenter) la cârma echipei, baschetbaliștii medieșeni au ajuns, în fine, la un nivel maxim al performanței nu doar în campionatul intern ci și în competițiile continentale.

Astfel, marți seara, alb-negri au învins în cel de-al treilea meci al grupei D EuroChallenge pe ucrainenii de la Khimik Yuzhne, cu scorul de 88-86, acumulând maxim de puncte. Este o premieră pentru o echipă românească, participantă în respectiva competiție asemenea perfotmanță.

Ultima victorie a fost obținută însă în urma unui joc extrem de strâns și de spectaculos, medieșenii reușind să revină în parțialele 2 și 3, după ce fuseseră conduși la o diferență de șapte coșuri, respectiv 20-34.

Pe reprize a fost 16-25, 25-19, 28-20 și 19-22, iar cel mai eficient jucător gazist a fost internaționalul Titus Nicoară, autor a 21 de puncte, urmat de Mitchell și Ivanovici cu câte 17 puncte.

Şi pentru că tot are culorile alb-negru, partea întunecată a clubului Gaz Metan Mediaș o dau fotbaliștii care din cauza plafonării (afirmația aparține antrenorului principal al echipei, Cristi Pustai) înregistrează înfrângeri pe bandă rulantă.

Cel de-al treilea eșec consecutiv a fost consemnat luni seara în Giulești în compania echipei Rapid București, scor 2-1. Lipsită practic de orice orizont, echipa medieșeană a pierdut dramatic, după ce a condus cu 1-0, prin golul lui Eric (min. 38) din penalty. În doar două minute, două greșeli ale fundașilor Radu Zaharia și Frăsinescu i-au adus la extaz pe jucătorii gazdă, meciul disputat cu porțile închise fiind adjudecat de rapidiști grație reușitelor lui Alexandru Ioniță (min. 78) și Herea (min. 80 din 11 m).

Amânată cu o săptămână, soarta profesorului de matem

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revelion de coșmar în SUA: un vehicul a intrat în mulțime, iar șoferul ar fi început să tragă în oameni

Wall-Street.ro acum 38 minute
Zece persoane au murit și alte 30 au fost rănite după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street, în cartierul francez din New Orleans. Șoferul ar fi deschis focul, iar poliția a ripostat, transmite CBS News și BBC. Zona turis

Noul an începe cu scumpiri. Cât vor costa benzina şi motorina?

Ziua Constanta acum 3 ore
Benzina şi motorina vor costa mai mult de mâine, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6 la sută a accizelor la carburanţi, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanţe. Preţul unui litru de benzină se va majora cu 17 bani, iar cel al mot

Cătălin Predoiu a povestit cum a reușit să îl convingă pe omologul său austriac că România este pregătită să intre pe deplin în Schengen

Adevarul acum 59 minute
Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a mărturisit că a reuşit să-l convingă pe omologul său austriac, Gerhard Karner, că România este pregătită să intre în Schengen şi terestru, nu doar aerian şi maritim, schimbând complet regulil

Transnistria a întrerupt încălzirea şi apa caldă către populaţie

News.ro acum o ora
Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a întrerupt miercuri furnizarea de încălzire şi apă caldă pentru populaţie după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze prin Ucraina, ca urmare a expirării acordului de tranzit, relatează The Guardian. „Nu ex

Elena Lasconi: Ne aşteaptă un an greu, dar, dacă suntem uniţi, calmi şi ne uităm la realitate aşa cum e ea, nu cum vor unii să ne-o prezinte, o să trecem peste orice obstacol

HotNews acum 13 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că speră ca 2025 să fie „un an al sincerităţii şi al transparenţei”, un an în care să se schimbe „pe bune” felul în care se face politică în România. „Vă doresc ca 2025 să fie, înainte de orice, un an liniştit, î

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 3 ore
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Oţelul Galaţi începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Mediafax acum o ora
Burcă preia echipa după plecarea lui Dorinel Munteanu, care şi-a reziliat contractul la finalul anului trecut, pe fondul problemelor financiare. După despărţirea de FC Voluntari, unde a stat doar o lună, Burcă a ajuns la un acord cu Oţelul, mutarea

Vremea

București
acum

10°
mie.

2°/10°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/11°
vin.

3°/10°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
mie.

5°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°