Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creșterea gradului de siguranță în societate, al doilea dintre pilonii programului politic al lui Vatavu

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Creșterea gradului de siguranță în societate este al doilea dintre cei cinci piloni ai programului politic al candidatului ARD pentru Senat în Colegiul Vicov-Rădăuți-Siret, democrat-liberalul Marius Vatavu, program intitulat generic „Siguranța zilei de mâine pentru tine”. Primul pilon îl reprezintă creșterea gradului de încredere în instituțiile publice.

În opinia lui Vatavu, pentru ridicarea nivelului de eficiență al instituțiilor de siguranță ale statului precum Poliția, Armata, Ministerul Public, SRI, STS, trebuie în primul rând o finanțare adecvată a acestora. „De multe ori, multe dintre misiuni sau anchete sunt blocate sau nefinalizate din cauza finanțării deficitare. Percepția publică este în schimb cu totul alta, și anume că aici sunt bugete foarte mari care nu-și găsesc rostul, că aici sunt salarii mari etc. Adevărul este diferit de această percepție. În primul rând salariile nu sunt atât de mari pe cât se crede, iar în plus angajaților din aceste instituții le este interzis să fie implicați în activități economice aducătoare de venit suplimentar, iar gradul de risc în aceste meserii este foarte mare. Consider că o dezvoltare a statului înseamnă mai mult instituții puternice care să ne garanteze siguranța și mai puțin o investiție (autostradă ) la CNADR. Sunt pentru reorganizarea bugetului pe alte priorități”, a explicat Vatavu.

Potrivit candidatului ARD, un alt braț al siguranței în societate îl reprezintă politicile de mediu. Statul, a spus Vatavu, trebuie să arate cetățeanului că este capabil să urmeze o strategie coerentă pe mediu. „În primul rând acțiunile de prevenire a posibilelor catastrofe naturale (cutremure, viituri etc.), dar și de gestionare eficientă a celor care survin. În alt doilea rând e vorba de protejarea resurselor naturale, cât și, acolo unde este nevoie, exploatarea lor controlată. Sunt pentru investiții în cercetare care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 7 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°