Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luptă crâncenă între gladiatori, pentru frumoasele Romei Antice, la Balul Bobocilor de la USV

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Balul Bobocilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost o adevărată luptă în arene între gladiatori, pentru cucerirea inimilor celor mai frumoase fete ale Romei Antice. Gladiatorii şi-au arătat puterea şi abilităţile, în timp ce tinerele au dat dovadă de eleganţă, rafinament şi nu în ultimul rând, frumuseţe.

Balul Bobocilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” a avut loc joi seara, la Casa de Cultură, când pe scenă şi-a făcut apariţia nimeni altul decât Zeul Jupiter, a cărui misiune a fost aceea de a face ordine în Imperiul USV.

„Adevăr sau Provocare”, probă de concurs pentru gladiatori şi frumoasele Romei

Balul a fost un adevărat joc în arenele romane şi a debutat cu prezentarea celor zece gladiatori gata de luptă, candidaţi la titlul de Mister USV, decişi să cucerească inimile a zece fete frumoase din imperiu, candidatele pentru titlul de Miss al Universităţii. După prezentarea concurenţilor, spectacolul din arene a continuat cu un moment muzical special susţinut de studenta Andrada Elena Bardoi, care a interpretat un cover-up după melodia „Speechless” a lui Lady Gaga.

După acest moment muzical, concurenţii au fost chemaţi din nou pe scenă, în faţa publicului şi a juriului, pentru a fi supuşi unei probe de înţelepciune, probă prin care au trecut şi mai marii filosofi ai Romei Antice la vremea lor. „Adevăr sau Provocare” a fost a doua probă din concursul de Miss şi Mister. Fiecare concurent a putut opta pentru proba adevărului sau cea a provocării. Cei mai mulţi dintre boboci au ales provocarea, şi astfel au fost puşi să cânte, să danseze, să facă genuflexiuni sau flotări în faţa publicului, sau chiar să convingă pe cineva din public să îndeplinească o sarcină pentru ei. Proba a fost gustată de public, care i-a susţinut şi a interacţionat cu bobocii de pe scenă.

Balul a continuat cu un nou moment muzical,

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 50 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 18 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum o ora
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°