Una dintre temele favorite ale presei, atunci cand isi propune sa puna "intr-o lumina proasta" Biserica, este aceea a inventarierii bunurilor sale pamantesti si a prezentarii rezultatelor financiare ale activitatilor sale economice sau specifice cultului, fara a le corela si cu activitatea sa social-filantropica, culturala, misionara etc. Sigur ca "a produce" bunuri materiale nu este menirea principala a Bisericii. Nu se spune in Evanghelii sa devenim intreprinzatori, in sensul economic al cuvantului, desi am putea invoca anumite parabole si in sprijinul unei atari viziuni. Este, in acest context, indreptatita infierarea modului in care Biserica se implica in astfel de chestiuni "lumesti", a implicarii insasi, chiar? Inainte de a cauta, impreuna, un raspuns la aceste nedumeriri, sa comentam putin ultimul, cronologic vorbind, moment in care s-a discutat in presa despre "nefirescul" implicarii Bisericii intr-o activitate care n-ar tine de "specificul" ei. Este vorba despre "lacramatia" unor reprezentanti din turism ce vizeaza centrele de pelerinaj. Dincolo de faptul ca, desi sesizate, autoritatile statului nu au gasit nimic neconform cu legea la aceste centre, este strigator la cer sa vina cineva la tine in casa si sa-ti spuna: "N-ai voie sa-ti faci singur de mancare, trebuie sa apelezi la noi, firmele de catering". Cum poti sa imi interzici ca, in calitate de crestin, sa merg in vizita la un alt frate crestin doar apeland la serviciile dumitale de intermediar? De ce sa nu pot sa merg sa ma inchin la o alta biserica, din tara sau din strainatate, decat daca apelez la o firma care isi va pune firestile adaosuri comerciale? Un grup de studenti la Geologie nu poate merge intr-o excursie de studiu pe munte decat prin intermediul unei agentii de turism? Atunci de ce credinciosii nu ar putea merge, ghidati de un centru de pelerinaj, la locurile sfinte ale crestinismului? Dim