Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe «decretelul» vasluian îl paste o pensie de douã, trei sute de lei!

Publicat in Monitorul de Vaslui, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Peste 20 de ani, salariatii de astãzi vor primi niste pensii de mizerie. Ne referim în special la «decretei», copiii nãscuti dupã anul 1967, ulterior emiterii decretului de interzicere a avortului. Conform calculelor unor specialisti în domeniu, un angajat care anul trecut a cîstigat salariul minim brut si îsi mentine relativ constant acest nivel al veniturilor pânã la pensionare, peste douã decenii va avea o pensie de doar 242 de lei. Într-o situatie mai fericitã, dacã se poate spune asa, se aflã salariatul care a cîstigat lunar 900 de lei, el urmând sã beneficieze de o pensie de 315 lei. Pentru a beneficia de o pensie… decentã, de 732 lei pe lunã, un «decretel» trebuie sã cîstige, timp de 20 de ani de-acum înainte, un salariu mediu brut de 2.117 lei. Pe de altã parte, dacã salariul mediu brut va creste în anii viitori iar angajatorii nu vor majora lefurile salariatilor, pensiile vor fi chiar mai mici decât cele mentionate.

Salariatii care, în prezent, se aflã în câmpul muncii vor avea o bãtrânete extrem de durã. Evident, dacã o vor mai prinde! Dacã pensionarii de astãzi se plâng de o viatã grea, peste numai douã decenii, viitorii pensionari vor fi condamnati la foame, frig si boli. Spre exemplu, dacã un bãrbat s-a nãscut în anul 1967, va iesi la pensie la vârsta de 65 de ani, respectiv în anul 2032. În cazul femeilor, actuala lege prevede pensionarea la vârsta de 63 de ani (în anul 2030). Conform datelor Casei Jude- tene de Pensii (CJP) Vaslui, în prezent, aproximativ 3.000 de „decret ei“ din judetul Vaslui beneficiazã deja de pensii de invaliditate. Dacã ne raportãm la totalul pensionarilor din judet, care este de 104.526 persoane, rezultã cã 3% din pensionarii de astãzi sunt nãscuti dupã anul 1967. Conform calculelor prevãzute în legislatia de specialitate, pentru anul 2011, un salariat care a câstigat lunar un salariu minim brut a obtinut 0,33 puncte l

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum 46 minute
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum 26 minute
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 55 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Cum motivează Curtea de Apel București respingerea contestației formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. În esență, judecătoarea Cristina Ard

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°