Dan C. Mihăilescu a lansat astăzi la Gaudeamus două antologii din Caragiale, una despre România, cealaltă cu fragmente din scrisorile dramaturgului. Într-un interviu acordat pentru "Adevărul", Dan C. Mihăilescu pune față în față politicienii de astăzi cu personajele politice din comediile lui Caragiale.
Alături de cele două cărţi cu fragmente şi scrisori din Caragiale, publicaţi un jurnal, care conţine textele apărute săptămânal în „Dilema Veche" : „Jurnal pieziş". Multă lume a crezut că este vorba despre jurnalul dumneavoastră propriu-zis.
A fost o şugubeaţă tactică de marketing a editurii, dar care mi-e teamă că va produce niscai încruntări. Ce se întâmplă: prin lumea literară se ştie că am un jurnal, nişte agende din 1968, de când eram în anul întâi de liceu, până astăzi. Mai mulţi editori m-au ispitit cu publicarea, fie şi selectivă, drept pentru care am recitit destule fragmente din jurnal, tentat să extrag ceva din el. Însă m-am îngrozit: până şi jurnalul lui Mircea Zaciu, care poate fi considerat o sumă a urâciuniilor vieţii noastre politico-literare, pare suav pe lângă peisajele mele.
Ce conţin caietele?
Eu, ca istoric literar, sunt un pic mizofil, îmi place să mă uit prin debarale, prin bucătăriile, podurile sau pivniţele lumii artistice. Istoricul literar trebuie să umble şi printre cearceafuri. Asta merge, însă, doar până la un punct. Am vrut să arunc toate agendele, ca să nu-mi virusez posteritatea. Însă nici asta nu mă îndur, fiindcă există printre pagini şi insule de normalitate, lucruri frumoase, mărturii. Cel mai înţelept ar fi să recos totul într-un volum de confesiuni. Altminteri, cred cu tărie că şi articolele scrise arhisubiectiv, săptămânal, pot constitui un jurnal sui generis.
Erau acolo picanterii legate de viaţa literară?
Să vă dau un exemplu. Pe la jumătatea anilor'80, am avut un şoc extraordina
