Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Zalău a pus gând rău liderului

Publicat in Salajeanul, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

FC Zalău primeşte, în această după-amiază, începând cu ora 14:00, vizita liderului seriei a V-a din Liga a 3-a la fotbal, echipa FC Hunedoara, grupare neînvinsă în actuala ediţie de campionat.

Ajunsă pe locul 6 în clasament după eşecul suferit în runda precedentă în deplasarea de la Oradea, unde a fost învinsă cu 1 - 0 de echipa CS Oşorhei, echipa antrenată de Marius Paşca şi Cristian Oros îşi doreşte o victorie în ultima partidă din acest an şi speră să obţină puncte din confruntarea cu singura echipă din serie care nu a cunoscut gustul amar al înfrângerii în acest sezon.

„Sperăm noi ca ultimul meci pe care-l vom juca anul acesta în faţa spectatorilor să fie unul reuşit iar la final să contabilizăm cel puţin un punct chiar dacă vom întâlni liderul seriei. Cred că va fi un meci plăcut în care jucătorii nu trebuie să aibă presiune şi trebuie doar să-şi vadă de jocul lor. Ne dorim să câştigăm şi să dedicăm victoria celor care sunt alături de noi” – a afirmat Marius Paşca înaintea confruntării de astăzi.

Tehnicianul echipei zălăuane nu va putea conta în confruntarea cu echipa din Hunedoara pe Viorel Ionaşcu accidentat, în timp ce alţi trei jucători: Vlad Lung, Cosmin Cosma şi Vlad Negrean sunt şi ei incerţi pentru confruntarea de mâine însă antrenorul principal al zălăuanilor şi-a exprimat speranţa ca până la ora jocului să fie apţi. De asemenea, prezenţa în primul 11 a lui Vasile Jula - cel mai experimentat jucător al echipei FC Zalău nu este sigură, cum nu este sigură nici prezenţa în teren atacantului Gigi Gorga, atât Lică cât şi Gigi venind după o perioadă de convalescenţă.

FC Zalău primeşte, în această după-amiază, începând cu ora 14:00, vizita liderului seriei a V-a din Liga a 3-a la fotbal, echipa FC Hunedoara, grupare neînvinsă în actuala ediţie de campionat.

Ajunsă pe locul 6 în clasament după eşecul suferit în runda prece

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 30 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Horoscop pentru joi, 26 decembrie 2024. Ce ne rezervă astrele în a doua zi de Cărciun

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Este nevoie sa pui la punct aspecte legate de cheltuielile comune cu partenerul de viata, cu neamurile sau cheltuielile legate de serviciu: aprovizionare cu cele necesare locului de munca, salarizare. Se pare ca tot dai de la tine. Fii pruden

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 2 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 9 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°