Rareş Trifan, fostul director al Operei Naţionale Române din Clu, a fost achitat definitiv, pe latura penală, în dosarul în care era acuzat de conflict de interese. Totuşi, ÎCCJ i-a aplicat o amendă administrativă de 500 de lei.
Trifan a fost acuzat că, în calitatea sa de director general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a încheiat un contract cu sine însuşi, în 23 februarie 2010, în calitate de regizor. Contractul avea ca obiect regizarea unei cunoscute opere, act prin care Trifan a primit o sumă de 7.250 Euro.
Rareş Trifan a fost achitat în 9 februarie 2012 de Curtea de Apel Cluj, în cazul de conflict de interese pentru care a fost cercetat. Procurorii au atacat sentinţa cu recurs, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia finală a fost pronunţată în 7 noiembrie.
Iată decizia ÎCCJ:
"Admite recursul declarat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr.19 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, Secţia Penală şi de Minori, privind pe intimatul inculpat Trifan Rareş Cristian. Caseaza sentinţa penală recurată şi, rejudecând: În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală achită pe inculpatul Trifan Rareş Cristian pentru savârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253/1 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal coroborat cu art. 18/1 Cod penal aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei. În temeiul art. 192 pct. 1 lit. d Cod procedură penală obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs ramân în sarcina statului, onorariul parţial cuvenit apăratorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, urmând a se plati din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă."
UPDATE Avocatul Sergiu Bog