Credeam că numai companiile mici de asigurări, de care nu a auzit nimeni, se ocupă cu tertipuri, dar cât m-am înşelat, că doar banii nu se fac aşa uşor cum cred unii, trebuie să ştii din ce buzunar să îi iei şi cu cât e mai fraier posesorul buzunarului cu atât mai bine.
De-acum înainte, deşi sper că voi fi ferită de viitoare accidente, voi merge, frumuşel, la poliţie, indiferent de cât de uşor sau grav este evenimentul, indiferent dacă e vina mea sau nu sau cât de grăbit e celălalt şofer. Poliţiştii sunt mai de treabă decât asiguratorii.
Mergeam într-o dimineaţă spre muncă, fericită că e printre puţinele dăţi în care voi ajunge la timp. O dubă mare iese dintr-o parcare, fără să se asigure, şi îmi taie faţa. Am frânat, nu aveam mai mult de 50 la oră, dar nu suficient încât să scap de tot. El se alege cu o zgârietură, eu cu apărătoare de la far ruptă, aripa puţin îndoită şi bara zgâriată. Omul vrea să se scape la mica înţelegere cât mai repede, că trebuie să ajungă la Bucureşti, că şi aştia din Sibiu l-au ţinut aici mult, că are marfă, etc etc etc. Nicio problemă, completăm formularul de constatare amiabilă şi fiecare îşi vede de drum.
După câteva zile, mă duc la Omniasig – unde avea vinovatul RCA – să văd ce trebuie să fac în continuare, pentru a-mi repara maşina. Un domn sictirit se răţoieşte că nu trebuia să vin până acolo, trebuia să sun la numărul special pentru daune, disponibil non-stop. Îi explic că nu aveam de unde să visez numărul şi plec. Sun la respectivul număr – 9669 – o domnişoară mă programează la un constatator din zonă, de la ora 9, dar insistă să mă duc de la 8 că am de completat formulare. Bineînţeles că mă duc pe la 8 jumătate şi bineînţeles că programul era de la 9. Nu-i nimic, e plăcut să îngheţi dimineaţa o jumătate de oră.
Completez documentele, constatatorul face poză, morocăno
