Pe Calea Transilvaniei din Vatra Dornei, joi, la ora 19.52, Mihai Ţ., de 43 de ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2006, în calitate de şofer al unui autoturism, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar din sens opus de Adrian C., de 43 de ani, din comuna Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud.
În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea ambelor autovehicule.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, aflăm de la poliţie, rezultatul fiind negativ pentru Adrian C., iar pentru Ţ. Mihai, 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.