Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis şi Mircea Vintilă, la Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Poezie

Publicat in Rondul de Sibiu, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

A VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie va avea loc la Sibiu, la Teatrul Gong, în perioada 22-25 noiembrie.

Festivalul are caracter necompetitiv şi îşi propune să creze un punct de plecare într-o călătorie spirituală oferită de impactul pe care-l exercita muzica “folk” şi poezia asupra vieţii cotidiene.

„Sperăm ca programul festivalului să atingă partea sensibilă a publicului tânăr şi adult care s-a arătat plin de interes şi la ediţiile trecute”, spun organizatorii.

Printre invitaţii de seamă de la secţiunea folk se numără Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Mircea Vintila, Ada Milea şi Victor Socaciu.

Pe parcursul celor patru seri de festival actorii Dorel Vişan, Eusebiu Ştefănescu, Ioana Blaga Frunzescu şi Mihai Bica vor recita poezii.

Accesul publicului la concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului din strada Alexandru Odobescu, nr. 4, începând cu data de luni, 19 noiembrie 2012.

Programul festivalului:

Joi, 22 noiembrie

- ora 19:00

Raluca Cismaru

Ovidiu Scridon & Silvan Stâncel

Ioana Frunzescu – poezie

Mircea Vintilă

Vineri, 23 noiembrie

- ora 19:00

Ora de Foc

Ada Milea & Bobo Burlăceanu

Eusebiu Ştefănescu – poezie

Victor Socaciu

Sâmbătă, 24 noiembrie

- ora 19:00

Fox Studis

Dorel Vişan – poezie

Alexandru Andrieş

Duminică, 25 noiembrie

- ora 19:00

Alina Manole

Mihai Bica – poezie

Nicu Alifantis

A VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie va avea loc la Sibiu, la Teatrul Gong, în perioada 22-25 noiembrie.

Festivalul are caracter necompetitiv şi îşi propune să creze un punct de plecare într-o călătorie spirituală oferită de impactul pe care-l exercita muzica “

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 13 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°