Un lucrător român aflat în situaţie legală în Franţa, care fusese recrutat în România pentru un loc de muncă în agricultură în zona oraşului Havre, se află în greva foamei, acuzând faptul că a fost victima abuzurilor din partea angajatorului său. Sursa: Reuters
Muncitorul, pe numele său Sorin Mugurel (41 de ani), a declarat că este decis să meargă până la capăt pentru a i se face dreptate. El denunţă faptul că a fost lovit de către angajatorul său francez, deţinând ca dovadă un certificat medical în acest sens.
„Întrucât dosarul său pare să se piardă în hăţişul administrativ, lucrătorul român a decis să intre în greva foamei pe o bancă din piaţa Érignac, din faţa subprefecturii din Havre, întrucât această structură simbolizează pentru el statul francez şi perspectiva de a fi ascultat, pentru că trebuie să se facă dreptate”, explică site-ul site-ului 76actu.fr citat de Agerpres.
Concret, muncitorul român se află în situaţie legală în Franţa, având un titlu de sejur valabil până în 2020. Bărbatul a fost recrutat în România pentru un loc de muncă în agricultură într-o fermă din zona oraşului Havre, în anul 2008. El susţine că şi-a luat 15 zile de concediu pentru a se deplasa în România, concediu care ar fi trebuit plătit.
La revenirea sa din România, angajatorul francez a vrut să îl oblige pe Sorin să semneze un document - „indubitabil o demisie sau o rupere a convenţiei” (cu angajatorul), potrivit Ligii Drepturilor Omului, care a decis să ancheteze cazul.
În faţa refuzului muncitorului român de a semna, angajatorul francez l-a lovit, iar rănile suferite au fost constatate de un medic de la spitalul din localitatea Fécamp. Muncitorul a mers pe jos spre cea mai apropiată secţie de jandarmerie, aflată la 10 kilometri, de unde a fost trimis apoi în apropierea comunei sale, unde plângerea depusă de el nu a fos