Un şofer din Vatra Dornei s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în condiţiile în care avea permisul de conducere suspendat şi era cercetat penal după ce recent fusese depistat în trafic tot în stare de ebrietate.
Conform anchetei poliţiei, joi seară, în jurul orei 18.30, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, Vasile B., în vârstă de 45 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe sens opus şi a lovit frontal maşina condusă regulamentar de Ilarion R., în vârstă de 52 de ani, şi el dornean. Impactul nu a fost foarte violent, rezultând rănirea uşoară a unei femei în vârstă de 44 de ani, pasageră în maşina care se deplasa regulamentar.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că şoferul care a pătruns pe contrasens avea o concentraţie de 0,79 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ulterior la spital fiindu-i recoltate probe biologice de sânge.
Vasile B. figurează cu permis de conducere reţinut din data de 21 octombrie a.c. Atunci, rezultatul etilotest a arătat în cazul său o concentraţie de 0,66 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Pe 21 octombrie, bărbatul a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge, alegându-se cu dosar penal.
Un şofer din Vatra Dornei s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier în condiţiile în care avea permisul de conducere suspendat şi era cercetat penal după ce recent fusese depistat în trafic tot în stare de ebrietate.
Conform anchetei poliţiei, joi seară, în jurul orei 18.30, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, Vasile B., în vârstă de 45 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe sens opus şi a lovit frontal maşina condusă regulamentar de Ilarion R., în vârstă de 52 de ani, şi el dornean. Impactul nu a fost foarte violent, rezultând rănirea uşoară a unei femei în vârstă de 44 de ani, pasageră în maş