Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interpretul lui JR Ewing a murit: Larry Hagman suferea de cancer

Publicat in rfi, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Larry Hagman, interpretul lui JR Ewing din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 81 de ani. El suferea de peste 20 de ani de cancer la ficat.

Larry Hagman este genul de actor care se confundă toată cariera sa cu un singur personaj. În cazul de faţă, JR Ewing, un petrolist texan cinic, malefic şi totuşi simpatizat de milioane de fani din toată lumea. Serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane, între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Actorul a murit într-un spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray (Sue Ellen) şi Patrick Duffy (Bobby).

"Familia şi prietenii lui Larry au fost alături de el pentru Ziua Recunoştinţei. Când a murit a fost înconjurat de oameni iubiţi. A avut o moarte liniştită, aşa cum şi-a dorit", se arată într-o declaraţie de presă a familiei actorului.

Larry Hagman a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului.

Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său rămâne JR Ewing din serialul TV "Dallas". Episodul "Who Shot JR?" ("Cine l-a împuşcat pe JR?"), difuzat în 1980, a rămas până acum unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din toate timpurile.

Larry Hagman, interpretul lui JR Ewing din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 81 de ani. El suferea de peste 20 de ani de cancer la ficat.

Larry Hagman este genul de actor care se confundă toată cariera sa cu un singur personaj. În cazul de faţă, JR Ewing, un petrolist texan cinic, malefic şi totuşi simpatizat de milioane de fani din toată lumea. Serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane, între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 5 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°