Andrei Năstase, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, a citit, sâmbătă, la târgul de carte Gaudeamus, unde a avut loc lansarea cărții „Exerciții de libertate", scrisă de fostul premier, un mesaj din partea autorului, în care acesta susține că trebuie să facem exerciții de libertate pentru a opri simptomele unei maladii contemporane - pierderea libertății.
„Am învățat de-a lungul anilor că exercițiile de libertate sunt la fel de necesare precum exercițiile de gimnastică (...). După 22 de ani de politică, am realizat că, treptat mi-am îngrădit singur libertatea. Am încercat să ascund față de familia mea, față de voi suferințele, umilințele, trădările acestor ani. Cineva cu un destin politic apropiat de al meu, fostul prim-ministru francez Alain Juppé se întreba, așa cum mă întreb eu: >>Am decăzut oare într-atât încât curajul de a-ți asuma libertatea și propriile acte să fie considerate un semn de insuportabilă aroganță și insensibilitate?<<", susține Adrian Năstase în mesajul care a fost citit de fiul său, Andrei.
În mesajul transmis de fostul premier, acesta vorbește despre o nouă „maladie" și anume, pierderea libertății.
„Am sentimentul că descopăr, tot mai des, simptomele unei noi maladii contemporane - pierderea libertății. Devenim prizonieri ai băncilor prin creditele pe care le luăm, ceea ce spunem se înregistrează și se stochează pentru diverse eventualităţi, locurile prin care ne deplasăm sunt identificate prin GPS, cardurile bancare arată cât și pe ce cheltuim, datele biometrice și cipurile din documente se transformă în ținte pe un eșichier mondial. Descopăr cu neplăcere că România a început să fie un fel de cuib de cuci, în care pacienții se bat între ei, izolându-se de lumea din afară. Există oare soluții de evadare? Eu cred că da", a punctat fostul prim-ministru.
„De aceea, așa cum facem exerciții de gimnastică, trebuie să facem și ex