E Gaudeamus acum. O să ajung şi eu duminică pe la 13.00 să prezint o carte-eveniment semnată de Ion Ianoşi. Ce vreau neapărat să semnalez e o colecţie foarte importantă pentru ăştia ca mine, Polemos, la Tact, cu o serie de cărţi de teorie şi critică excelente. Deci nu vă pierdeţi timpul doar prin standurile editurilor mari care nu mai ştiu de mult să-şi asume riscuri. Sînt edituri mici care chiar încearcă să promoveze şi altceva decît previzibilul.

Dacă tot e tîrg de carte, am zis să reprodusc şi aici o recenzie la o carte a lui Gorzo care m-a provocat. Că la tîrg s-ar putea să vi se aplece de la atîta laudă. Să mai şi stăm de vorbă pe bune cu textele noi:

„Lucruri care nu pot fi spuse altfel” e într-o bună bucată descrierea unei felii teoretice cinematografice, în alt interval aducerea la prezent – chiar la prezentul filmului românesc – a realismului bazinian. Dar mai are spre final o felie polemică importantă. Una pe care Gorzo nu a mizat întîmplător.

Andre Bazin, un critic de film esenţial, este prezentat de Andrei Gorzo în contrast cu alte direcţii ale filmului postbelic (şi ale criticii de film) şi afirmat ca o bază indiscutabilă pentru pornirea Noului Cinema Românesc (prescurtat, NCR, denumire preferată „Noului Val”, probabil perceput ca prea arogant). Scurt: Bazin era un critic al montajului ca manieră fundamentală de mistificare, modificare a realităţii, contra şcolii propagandistice (şi imediat de entertainment) de construct ideologic prin imagine montată. Se situa pe poziţii adverse şcolii brechtiene care avea să găsească un elev strălucit tot în redacţia Cahiers du cinema în mai tînărul Jean-Luc Godard.

Bazin a dorit reabilitarea cadrului lung, o formă sigură de contracarare a jocului necontrolat al imaginii şi o formă “sigură” de autenticitate. Regizori precum Chantal Akerman sau John Cassavetes au continuat aventurile realiste