Comisia Europeană a prezentat ieri un document în care arată avantajele de care beneficiază funcţionarii publici din Marea Britanie, faţă de cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene, drept urmare a apelurilor premierului britanic, David Cameron, privind reducerea cheltuielilor administrative în cadrul UE.
''Trebuie să tăiem din cheltuielile pe care nu ni le putem permite. Aceasta este ceea ce se întâmplă la noi şi aceasta trebuie să se întâmple şi aici'', a afirmat şeful guvernului britanic ieri dimineaţa, în cea de-a doua zi a unui summit extraordinar al UE consacrat bugetului pentru perioada 2014-2020.
Reducerea cheltuielilor administrative şi a salariilor funcţionarilor europeni, una din principalele pretenţii ale lui David Cameron, este una din ţintele favorite ale euroscepticilor britanici.
Comisia Europeană a prezentat un tabel comparativ, demonstrând în special că salariul lunar al unui funcţionar european poate ajunge la 16.919 euro, pe când cel al unui omolog britanic este de 25.000 euro.
Timpul de lucru săptămânal va fi redus de la 1 ianuarie 2013 de la 40 de ore la 37,5 ore, în cadrul UE, în timp ce un funcţionar britanic munceşte 36 de ore pe săptămână, conform aceluiaşi document.
Partea corespunzătoare pensiei este 70% din ultimul salariu al unui funcţionar european, faţă de 75% din cel mai mare salariu pentru un cetăţean britanic.
În fine, de la 1 ianuarie anul viitor vârsta de pensionare va creşte de la 63 la 65 de ani pentru funcţionarii europeni, aceeaşi ca a colegilor britanici.
Sursa: Agerpres