Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşteptăm cu încredere meciul cu rusoaicele de laVologda

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 25 noiembrie 2012 ·

CSM Satu Mare a învins, ieri, pe Danzio Timişoara cu scorul de 93-63, după ce la pauză era 48-32, într-un meci contând pentru etapa a 12-a din Divizia A. Jucătoarele pregătite de Dan Fleşeriu au câştigat destul de uşor în faţa unei formaţii care a avut un parcurs bun în acest sezon, elevele lui Dan Ionescu reuşind unele partide mult mai bune ca şi cea de ieri. Pe cele patru sferturi s-au consemnat următoarele rezultate parţiale: 28-21, 20-11, 21-15, 24-16. La meciul de aseară a fost prezent şi ministrul Ovidiu Silaghi, candidatul USL în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

Partida de ieri a început într-o notă de echilibru, cu ambele formaţii aflate pe rând la conducere, asta până la scorul de 13-13, după care, de la mijlocul primului sfert, gazdele s-au distanţat treptat, ceea ce s-a şi dovedit a fi hotărâtor. A mers bine atât atacul cât şi apărarea, ceea ce ne-am dori să se întâmple şi în jocul de joi cu Chevakata, o echipă redutabilă care a întrecut în etapa trecută din FIBA Cup pe Montpellier şi care doreşte să termine pe primul loc în grupa A. Ne-a bucurat foarte mult jocul făcut de Dara Kovacevic, cea mai bună marcatoare, dar şi al americancelor Freeman, Drye, Lucas şi Whittington, din rândul cărora Dan Fleşeriu va trebui să aleagă pe cine va folosi în meciul cu Vologda.

Pentru CSM au evoluat aseară următoarele jucătoare: Părău (10 puncte – 4 recuperări – 2 pase decisive), Drye (6-7-5), Szlimak (0-3-3), Kovacevic (16-5-2), Lucas (13-5-1), Orosz (7-2-1), Whittington (6-6-1), Freeman (13-8-2), Szmutku (7-1-0), Ivan (6-2-1), Giurgiu (9-1-0), Nagy (0-2-0). De la Danzio cele mai eficiente au fost Brown 18 puncte, Stoiedin 16 şi Thompson 8.

Fetele noastre se vor pregăti în zilele următoare pentru dificila confruntare de joi (ora 18:00) cu Chevakata Vologda. În următoarea etapă, care

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°