Doi danezi au fost răniţi, duminică dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe DN 17, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod în dreptul localităţii Şieu Măgheruş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00, pe DN 17, în dreptul localităţii Şieu Măgheruş.
"Maşina în care se aflau doi cetăţeni străini a intrat într-un cap de pod şi ei au rămas încarceraţi. La locului accidentului s-a deplasat maşina de descarcerare şi ei au fost transportaţi la spital. Nu cunoaştem, deocamdată, cauzele accidentului. Acolo este o porţiune de drum drept", a declarat Antonela Gorgan.
Potrivit dispecerului de serviciu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, în maşină erau doi cetăţeni danezi.
"Maşina este înmatriculată în Danemarca şi cei doi sunt cetăţeni danezi", a declarat dispecerul de serviciu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pompierii au tăiat doar uşile autoturismului pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele contorsionate ale maşinii.
"Ambii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa cu diverse leziuni", a declarat Marius Rus.
DN 17 face legătura între Transilvania şi Moldova, fiind unul dintre cele mai circulate drumuri din Bistriţa-Năsăud.
Doi danezi au fost răniţi, duminică dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe DN 17, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod în dreptul localităţii Şieu Măgheruş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în j