Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS ALERT Innova Capital şi BERD preiau controlul EnergoBit

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Fondul polonez Innova Capital va deveni acţionarul majoritar al unuia dintre cele mai puternice grupuri construite din Cluj.

Grupul EnergoBit, unul dintre liderii naţionali domeniul soluţiilor de electricitate, a încheiat oficial parteneriatul de dezvoltare cu cei doi investitori la finalul acestei săptămâni. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică. Cei trei antreprenori locali care au fondat compania rămân acţionari, alături de Innova Capital şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Tranzacţia se va realiza in mai multe etape şi constă dintr-o combinaţie de investiţii în acţiuni şi creşteri de capital, care se va finaliza la sfârşitul trimestrului I din 2013, după obţinerea avizelor legale, Innova Capital devenind acţionar majoritar, au transmis azi reprezentanţii EnergoBit. Perimetrul tranzacţiei cuprinde ativităţile de bază, dar nu cuprinde firmele din domeniul furnizării de energie şi dezvoltării de proiecte de energie regenerabilă. Grupul EnergoBit a fost înfiinţat în 1990 de antreprenorii clujeni Ştefan Gadola, Ioan Socea şi Péter Pál, iar anul acesta estimează o cifră de afaceri de 160 de milioane de euro, în creştere cu peste 10% faţă de 2011. Compania, care s-a orientat în ultimii ani înspre segmentul de energie regenerabilă, ajunge în acest an la 900 de angajaţi.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este o instituţie financiară internaţională fondată în 1991, având drept acţionari 63 de state membre, plus Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii, care derulează proiecte de finanţare din Europa Centrală şi Balcanii de Vest până în Asia Centrală. Fondul polonez de private equity Innova Capital a fost creat în 1994, fiind printre primele fonduri de capital de risc integral privat constituite în regiune. În cei 18 ani de activitate, Innova Capital a investit peste 500 de milioane de Eu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 13 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului

News.ro acum 8 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat joi zone afectate de pene de curent şi a dat vina pe gigantul rus Gazprom pentru criza energetică care afectează regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. De la Moscova, purtătorul de cuvânt al

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°