Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A2, locul trei în topul profiturilor din asfalt

Publicat in Observator de Constanta, luni 26 noiembrie 2012 ·

Executantul ultimului tronson din Autostrada Soarelui, compania italiană Astaldi, s-a clasat pe locul trei în topul naţional al plăţilor efectuate de statul român către constructorii de drumuri. Potrivit rapoartelor de plăţi efectuate, în acest an, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.R.), Astaldi a încasat peste 83 de milioane de euro pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia şi alte lucrări efectuate în ţară, sumă care o poziţionează pe locul trei la nivel naţional. Pe primele locuri se află companiile Spedition, care a încasat aproape 124 de milioane de euro, şi Romstrade, cu 89,3 milioane de euro.

Consorţiul Astaldi-Max Boegel a câştigat licitaţia şi pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia, după ce fosta conducere a Ministerului Transporturilor a reziliat contractul cu firma Colas, în 2011. Semnarea contractului cu noul consorţiu a avut loc pe 21 septembrie 2011, iar lucrările au început pe 7 octombrie 2011. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizaţi complet în ianuarie 2013.

C.N.A.D.R. a efectuat, în acest an, plăţi către constructorii de drumuri şi autostrăzi în valoare totală de 980 de milioane de euro. Preţul pentru un kilometru de autostradă variază între 3,9 şi 6,1 milioane de euro, în funcţie de regiune şi relief. Compania de drumuri a avut la dispoziţie, în perioada 2007-2012, peste 4,1 miliarde de euro pentru autostrăzi şi alte aproape 3,6 miliarde de euro pentru reabilitarea de drumuri naţionale. În aceeaşi perioadă, reţeaua de şosele a României a crescut cu 267 de kilometri de autostrăzi şi circa 1.500 de kilometri de drumuri naţionale reabilitate şi variante de ocolire.

Darius MARTINESCU

Executantul ultimului tronson din Autostrada Soarelui, compania italiană Astaldi, s-a clasat pe locul trei în topul naţional al plăţilor efectuate de statul român către constructorii

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 24 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 59 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°