Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugilistul Ricky Hatton şi-a anunţat retragerea pentru a doua oară, după înfrângerea din meciul cu Viaceslav Sencenko

Publicat in Antena 3, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Pugilistul englez Ricky Hatton, fost campion mondial la categoria mijlocie, şi-a anunţat pentru a doua oară retragerea, după ce a fost învins la revenirea în ring de ucraineanul Viaceslav Sencenko, sâmbătă, la Manchester, informează AFP.

Hatton a fost învins clar de Sencenko, prin KO în runda a noua.

Ricky Hatton s-a retras iniţial din activitate în urmă cu trei ani şi jumătate, după ce a fost învins de filipinezul Manny Pacquiao în mai 2009. După retragere, el a devenit depresiv şi alcoolic.

"Aveam nevoie de încă un meci pentru a vedea dacă mai pot, dar nu mai pot. Nu puteam să fac mai mult. Un boxer ştie şi sunt conştient că nu mai pot. Trebuie să fiu bărbat şi să spun că acesta este sfârşitul lui Ricky Hatton", a declarat pugilistul, care se va consacra acum meseriei de promotor de box.

Hatton a menţionat că în ciuda înfrângerii suferite el este fericit. "Nu mă simt ca şi cum mi-ar veni să îmi tai venele. Am primit răspunsurile de care aveam nevoie. Pot să mă uit în oglindă şi să spun că am făcut tot ce am putut", a adăugat englezul.

În luna octombrie, fostul campion a declarat pentru postul BBC 5 Live că a încercat să se sinucidă în perioada de după meciul pierdut în 2009, în faţa filipinezului Manny Pacquiao.

Pugilistul englez Ricky Hatton, fost campion mondial la categoria mijlocie, şi-a anunţat pentru a doua oară retragerea, după ce a fost învins la revenirea în ring de ucraineanul Viaceslav Sencenko, sâmbătă, la Manchester, informează AFP.

Hatton a fost învins clar de Sencenko, prin KO în runda a noua.

Ricky Hatton s-a retras iniţial din activitate în urmă cu trei ani şi jumătate, după ce a fost învins de filipinezul Manny Pacquiao în mai 2009. După retragere, el a devenit depresiv şi alcoolic.

"Aveam nevoie de încă un meci pentru a vedea dacă mai pot,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Volei Alba Blaj, victorie electrizantă în turul semifinalelor Cupei CEV, revenind de la 1-2 la seturi cu Vasas Budapesta!

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Echipa română Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-2 (24-26, 25-19, 9-25, 25-18, 15-9) în manșa tur a semifinalelor Cupei CEV în deplasarea de la Budapesta, cu Vasas. Returul este programat marți, 11 martie, de la ora 18:00, la Blaj. Alba Blaj Vasas Obuda

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum 28 minute
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

VIDEO Locul din Botoșani care se „bate” cu Sibiu, Brașov și Râșnov în competiția Destinația Anului 2025. Cum poți vota

Botosani News acum 20 minute
Cornisa Aquapark & Sports Botoșani este cel mai mare și modern complex de agrement din nordul României, fiind o destinație ideală pentru relaxare, distracție și activități sportive, atât pentru botoşăneni, cât și pentru turiștii din alte zone. Situa

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°