S-a mai încheiat o ediţie a târgului de carte Gaudeamus. Lumea s-a înghesuit să participe la unele lansări, interesante şi foarte aşteptate, tinerii au vrut să profite de reduceri sau de posibilele bonusuri pe care le-ar fi putut primi la cumpărarea unui volum de proză. Nu o să facem acum estimări de vânzări. Nici n-o să ne dăm cu părerea despre numărul total al vizitatorilor. Astfel de cifre ne vor fi livrate curând, de sub acoperişul specialiştilor. Dincolo de toate aceste aproximări, dincolo de preţul biletelor sau de stocul rămas pe listele marilor edituri, mai contează ceva. Am văzut la Gaudeamus, în două dintre cele cinci zile de târg, nu numai o goană nebună după literatură, ci şi o demnă şi discretă goană dup speranţă. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă veniseră la târg parcă doar pentru a se mai lumina, pentru a scăpa câteva ore de presiunea afişelor electorale, pentru a uita, dacă se poate uita, cât de dezechilibrată e lumea de dincolo de uşile de la Romexpo. O plimbare printre cărţi şi printre voci amplificate de microfoane moderne. Atât căutau unii bătrâni, unii adolescenţi, unii profesori care-şi însoţeau şcolarii.

S-a stat la coadă mare pentru reduceri şi pentru alte oferte. Lumea s-a oprit şi pe la tarabele dinafara târgului, unde se vindeau produse alimentare tradiţional româneşti, făcute după reţete din Bucovina, din Maramureş sau din alte zone ale ţării. “Cât e suta de grame de bomboane fondante făcute în casă?” “Telemeaua aia de oaie este veche sau proaspătă?” Un amestec ciudat de interese şi de aşteptări, un mozaic neaşteptat de peisaje, toate la târgul de carte, unde s-a vândut mai mult decât literatură, unde s-au găsit mai multe produse decât se anunţase. Câteodată, preţurile au depăşit posibilităţile. Totuşi, de cele mai multe dăţi, românii au cumpărat, dacă tot a fost târg, măcar o carte, măcar un CD, măcar o bucăţică de sala