Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii şi cei din Hârşova au derulat activităţi de informare a cetăţenilor privind legislaţia electorală în vigoare.
Sâmbătă, lucrătorii de poliţie din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi poliţiştii de ordine publică au efectuat activităţi de informare a cetăţenilor privind legislaţia electorală în vigoare, în zona Sălii Sporturilor şi a Bibliotecii Judeţene „I. N. Roman" din Constanţa, activităţi similare derulându-se şi în localitatea Hârşova.
Cetăţenii au fost îndrumaţi să voteze legal, să fie responsabili cu privire la exercitarea dreptului de vot şi să nu se lase influenţaţi de mita electorală indiferent de formele ei de manifestare.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Prin bunuri interzise în sensul legii se înţelege acele obiecte care au valoare economică semnificativă precum şi mărfuri de utilitate alimentară precum alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice produse din tutun sau nealimentare.
Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la aliniatul precedent materialele şi obiectele de propagandă electorală, precum: afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, dvd-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, şepci, eşarfe, fulare, veste, fesuri, mânuşi, pelerine, jachete, inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunilor politice sau ale candidaţilor care participă la alegeri.
Sunt exceptate de la regulă şi alte obiecte, inscripţionate cu însemnele electora