Un actor unic în felul lui: Larry Hagman, decedat la vârsta de 81 de ani. Viaţa i-a fost marcată de rolul din serialul Dallas, după cum a declarat chiar el: “Lumea adoră să îl urască pe JR”. Tot Hagman este cel care a mai declarat că “Dallas este responsabil pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu”!
În anul 2011, într-un interviu citat de torontosun.com , actorul spunea printre altele că serialul "Dallas" a avut o influenţă uriaşă în politica internaţională”. De asemenea îşi expunea convingerea că serialul este "responsabil" pentru tot ce s-a întâmplat în România în 1989. Publicaţia online menţionată nota că “în perioada de glorie a serialului, în anii '80, preşedintele Nicolae Ceauşescu a permis difuzarea producţiei TV în România, pe atunci o ţară comunistă, considerând că în acest fel le va arăta cetăţenilor români decadenţa şi corupţia din ţările occidentale.
Larry Hagman consideră că acest plan s-a întors împotriva lui Ceauşescu şi a fost un factor care a contribuit la declanşarea Revoluţiei din decembrie 1989 în România şi la executarea dictatorului Nicolae Ceauşescu”.
O ţară foarte specială
Hagman îşi explica în 2011 pe larg teoria: “Ceauşescu a permis difuzarea acestui serial pentru a le arăta cât eram noi de decadenţi, însă românii şi-au spus: Ei bine, vrem şi noi o parte din acele lucruri! Totul s-a încheiat cu românii care l-au pus la zid pe Ceauşescu, care era un dictator, şi l-au împuşcat de 500 de ori - pentru că ei voiau toate acele lucruri pe care le-au văzut în serial şi de care nici nu ştiau că există”.
Larry Hagman a şi vizitat România, despre care a spus că "este o ţară foarte specială" după ce un maître d'hotel refuzase o bancnotă de zece mii de dolari, specială, cu autograful său, crezând că este un bacşiş!