Adrian Mutu explică de ce s-a decis să riște la penalty-ul în urma căruia echipa sa, Ajaccio, s-a întors neînvinsă de pe terenul celor de la Nancy. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Ajaccio a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată sâmbătă seară, în deplasare, cu Nancy, în etapa a 14-a a primei ligi din Franța. Gazdele au deschis scorul prin Bakar, în minutul 8, dar corsicanii au fost salvați de Adrian Mutu, care, cu un sfert de oră înainte de final, a transformat spectaculos, printr-o „scăriță”, o lovitură de la 11 metri acordată echipei sale.
Atacantul român a explicat, pe contul Twitter, de ce a ales să execute penalty-ul în acest mod: „Mă săturasem de câte ori am lovit bara și m-am decis să dau „scăriță” pentru că, dacă aș fi tras normal, sigur ratam! Așa, am rupt ghinionul. Sper!”.
În prima repriză a meciului de la Nancy, Mutu (care are două goluri marcate în acest sezon al primei ligi din Franța), e xecutat în bară o lovitură liberă de la 22 de metri.