Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Angajaţii Facebook trebuie să renunţe la produsele Apple şi să treacă la Android

Publicat in Adevarul, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Facebook a fost integrat, odată cu iOS 6, în toate dispozitivele Apple pentru un acces mai rapid la funcţiile principale, cum ar fi publicarea de mesaje sau distribuirea unei poze. Însă, acum, Facebook le cere angajaţilor să treacă la dispozitivele cu Android şi să renunţe la iPhone şi iPad, scrie „Mediafax".

Decizia se pare că este sprijinită de creşterea tot mai mare a platformei Android, ajunsă recent la o cotă de piaţă de peste 70%. Sistemul de operare de la Apple este pe locul doi, dar prea în spatele produsului Google pentru a rămâne cel mai important pentru cei de la Facebook. Astfel, compania a avut de ales între a optimiza cât mai bine aplicaţiile sale pentru cel mai popular jucător de pe piaţă sau pentru cel mai popular printre angajaţi săi. A ales prima variantă.

Afișele din sediul Facebook din Menlo Park, California

Android şi iOS nu au produse similare de la Facebook, cea din urmă având un uşor avantaj. Însă până în luna august, aplicaţia principală pentru accesul la reţeaua socială era mai lentă pentru iPhone şi iPad. Asta din cauză că dezvoltatorii Facebook foloseau limbajul HTML5 chiar şi pentru aplicaţia nativă. Şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a spus apoi că decizia de a folosi acest limbaj a fost proastă.

Aplicaţia Instagram, acum în proprietatea Facebook, este un exemplu de favoritizare a platformei iOS. Asta pentru că utilizatorii sunt mai implicaţi şi, când e vorba de aplicaţii plătite, mai dispuşi să dea bani. Instagram a ajuns ulterior şi pe Android, dar două aplicaţii Facebook încă nu sunt disponibile pentru sistemul de operare de la Google.

Facebook Camera este o aplicaţie care îţi permite să încarci fotografii pe reţeaua socială fără să intri în aplicaţia principală. Prin Pages Manager îţi poţi administra toate paginile pe care le ai. Deocamdată, pe Android, atât tablete, cât şi smartphone-u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 48 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 50 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 29 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°