Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Doamna Udrea ne-a ajutat să dăm jos guvernul Boc, ne bazăm pe ea să-l dăm jos și pe Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Prezent, ieri, la Roman pentru a susține candidații USL și pentru a le vorbi oamenilor despre proiectele PSD și PNL, Victor Ponta nu a uitat că în acel colegiu candidează din partea ARD fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

''Să aveţi mare grijă că alţii vor să vă ardă. Aveţi fete, femei frumoase, care au mers la Bucureşti şi v-au făcut cinste, nu aveţi nevoie de importuri de acest fel. Vreau să vă spun că, într-un fel, doamna Udrea ne-a ajutat foarte mult. Dacă nu era ea, dădeam jos Guvernul PDL mult mai greu, poate câştigam mai greu la alegerile locale şi mă bazez pe ea să îl dăm jos şi pe Băsescu. Doamna Udrea a venit la Roman, la mine la Târgu Jiu a venit Dan Diaconescu, ce mi-e unul ce mi-e celălalt, acolo i-a trimis Băsescu'', a declarat Victor Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a avertizat pe alegătorii din Roman să nu se lase înşelaţi de femei ''pe care le-au apucat dorul de iarbă verde''.

''Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe, nu vă fie frică de diversiuni, înşelaţi de femei pe care le-au apucat dorul de iarbă verde şi de tricotat prin casă. Poate că Liviu Brătescu nu tricotează aşa bine, poate că nu face sarmale şi poate că nu dă cu mopul, nu face tumbe, dar cu siguranţă că nu fură cât s-a furat din ţara asta în diverse ministere'', a spus Antonescu.

''Am citit o carte în care se spune că municipiul Roman datează de pe vremea lui Traian, dar Elena Udrea nu a înţeles că nu este vorba de Traian Băsescu'', a spus și liderul PC, Daniel Constantin.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 13 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 8 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 5 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 8 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Cristian Tudor Popescu îl provoacă pe Ilie Bolojan: „Nu știu cum ar putea premierul să accepte acest jaf cu legea în mână”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat miercuri, înainte ca premierul Ilie Bolojan să anunțe pachetul de măsuri fiscale, criticând dur faptul că bonusurile, „salariile uriașe” și pensiile speciale de la stat nu sunt vizate direc

Vremea

București
acum

22°
joi

20°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

16°
joi

16°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°