* Cătălin Grecu: "2012 - cel mai bun an viticol de după 2008, pentru Cotnari"
Lansată cu şase luni în urmă, Casa de Vinuri Cotnari a vândut, până în prezent, 600.000 de sticle de vin, după cum a precizat, vineri, în conferinţa de deschidere a târgului "GoodWine", Cătălin Avasalcei, directorul naţional de vânzări al societăţii. Domnia sa a precizat că noul producător de vinuri de la Cotnari intenţionează să ajungă la un volum de vânzări de 2 milioane de sticle de vin pe an, roşu, alb şi rose.
Pentru producerea acestor licori este nevoie de o altă tehnologie de vinificaţie, de o altă cramă şi de oenologi noi, subliniau, la momentul lansării companiei, reprezentanţii acesteia, adăugând: "Locul ales este Castelul Vlădoianu, locul unde în perioada interbelică fostul guvernator producea vinuri de pe cele 50 hectare de vie pe care le avea în proprietate".
Crama destinată Casei de Vinuri Cotnari se află în construcţie şi va fi finalizată în toamna anului viitor, reprezentând o investiţie de 2 milioane de euro, potrivit lui Cătălin Avasalcei.
În prezent, vinurile pentru noua societate - gama "Colocviu" ("Colocviu la Roma", "Colocviu la Atena" şi "Colocviu la Moscova") şi gama "Domenii", care include şi un rose - sunt produse în crama de la "Cotnari", acestea fiind destinate segmentului HoReCa.
Referitor la gama de vinuri "Colocviu", Constantin Deleanu, preşedintele directoratului Cotnari, a precizat: "Este o gamă care se remarcă prin simboluri puternice. Astfel, Roma (prin Colosseum) simbolizează inovaţia, tehnologia avansată, Atena (prin Partenon) simbolizează filosofia, iar Moscova (prin catedrala Sfântul Vasile din Piaţa Roşie) simbolizează arta. Acestea sunt simbolurile Casei de Vinuri Cotnari: tehnologie, filosofie, artă!".
La rândul său, Cătălin Grecu, directorul de marketing de la "Cotnari", a subliniat că 2012 a fost cel mai bun an