Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc în jurul orei 15.35, pe DN 1F. Accidentul s-a produs în momentul în care Andrei Z., un tânăr de 18 ani, din Zalău, se afla la volanul unui autoturism şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o succesiune de curbe la urcarea pe Meseş, pătrunzând, astfel, pe contrasens. A intrat în plin într-o maşină care circula regulamentar din sens opus şi care era condusă de Morel A.F., un bărbat de 32 de ani din localitatea Aghireş.
În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea gravă a lui Andrei Z. şi a soţiei celuilalt şofer, care se afla pe bancheta din spate a maşinii condusă regulamentar de soţul ei. Acesta a scăpat cu câteva leziuni uşoare.