Maser Willy Marian, în vârstă de 43 de ani, din București, administratorul unei firme care deține o microcarieră de cărbune în zona minieră Motru, va rămâne în arest preventiv pentru cel puțin 20 de zile. Tribunalul Gorj a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să prelungească mandatul de arestare preventivă cu încă 20 de zile.
Maser Willy Marian este acuzat de evaziune fiscală și înșelăciune. Sentința instanței de judecată a Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.
Afaceri dubioase și în Argeș
Willy Marian Maser a mai derulat o serie de activități de extracție a cărbunelui în județul Argeș, numai că toate lucrările au fost efectuate fără niciun fel de aviz. Mai mult decât atât, așa cum au relatat ziarele din Argeș, afaceristul a vândut 6000 de tone de cărbune în mod ilegal, pentru că deținea doar o licență de explorator. Localnicii din comuna Godeni l-au reclamat pe Willy cu privire la faptul că își desfășoară lucrările de extracție a cărbunelui pe terenurile lor. Polițiștii argeșeni i-au întocmit dosar penal pentru distrugere şi tulburare de posesie.
Maser Willy Marian, în vârstă de 43 de ani, din București, administratorul unei firme care deține o microcarieră de cărbune în zona minieră Motru, va rămâne în arest preventiv pentru cel puțin 20 de zile. Tribunalul Gorj a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să prelungească mandatul de arestare preventivă cu încă 20 de zile.
Maser Willy Marian este acuzat de evaziune fiscală și înșelăciune. Sentința instanței de judecată a Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.
Afaceri dubioase și în Argeș
Willy Marian Maser a mai derulat o serie de activități de extracție a cărbunelui în județul Argeș, numai că toate lucrările au fost efectuate fără niciun fel de aviz. Mai mult decât atât, așa cum