Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că președintele Traian Băsescu se află în competiție cu Traian Răzvan Ungureanu pentru cel mai ridicol purtător de cuvânt al campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal (PDL).
Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă preşedintele Traian Băsescu va prinde anul 2014 în funcţie, premierul, Victor Ponta, a spus că aceasta depinde, în totalitate, de preşedintele României.
„Depinde de domnul preşedinte acest lucru. Acum, două luni s-a comportat ca un preşedinte. I-a prins bine şi României şi domniei sale. A început campania, acum e în concurenţă cu Traian Radu Ungureanu, cine e purtătorul de cuvânt mai ridicol al campaniei PDL", a spus Ponta.
El a adăugat că a văzut că USL a crescut în sondaje în ultima săptămână, notează Mediafax.
Ponta, despre prestaţia lui Traian Băsescu la Bruxelles: "Omul a înfrânt"