Mai sunt două săptămâni şi mergem să ne alegem stăpânii. Cu mic, cu mare, de la al cu ţâţa-n gură (dar hrănit cu lapte praf), până la al cu barba sură (şi cu pensia minusculă), gorjenii vor merge să-şi aleagă depu(r)taţii şi senatorii. Opţiunea este a fiecăruia, bineînţeles, însă tare bine ar mai fi dacă s-ar vota cât de cât cu cap, nicidecum cu partea pufoasă, roză ori păroasă a fiecăruia. De ce spun asta? Păi e simplu ca bună ziua: de suma voturilor unor persoane uşor influenţabile, sub imperiul bucuriei că „Dumnezeu pe pământ” îi ascultă, dă binevoitor din cap şi le promite că le trece marea cu … degetu’ pe hartă, depinde soarta mea, soarta voastră şi chiar a acelor aerieni care nu ştiu semnificaţia unor termeni extrem de uzitaţi de semizeul care „sfinţeşte” plaiurile oraşului nostru (vezi cazul termenului „ciocoi”), dar votează cu ambele mâini – sau la două mâini, cum se mai practică şi pe la Parlamentul României.

Cine sunt candidaţii din rândul cărora ne vom alege „vocea”? Îi cam ştiţi: unii sunt pe funcţii, alţii vor. Din cea de-a doua categorie, desprindem două ramuri: unii care au cu ce şi pot, alţii care nici nu au, nici nu pot. Nu îi nominalizez, le ştiţi numele… chit că nu au făcut abuz de notorietate, iar partidul i-a scos din joben doar ca soluţie de avarie.

Poate a fost o surpriză pentru mulţi de ce a câştigat Boc alegerile de la Primăria Clujului, în condiţiile în care partidul său se afla pe un imens tobogan, într-o clară (s)cădere de popularitate. Oamenii l-au votat (e drept, cu puţin peste 50%) pentru că omul a băgat bani, în timpul mandatului de premier, în oraşul lui. Asta a cântărit, nu faptul că era sau nu marioneta cuiva. La Tg-Jiu, în scurtul mandat de premier (vorbim totuşi de doar câteva luni), Ponta a arătat că vrea, poate şi are şi cu ce. Strict pentru faptul că prim-ministrul României este/va fi ales pe un colegiu de la noi