Candidatul USL pe Colegiul 1 Camera Deputaților, deputatul Gheorghe Dragomir, președinte al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, și candidatul USL pe Colegiul 1 Senat, senatorul Puiu Hașotti, ministru al Culturii, s-au întâlnit vineri, 23 noiembrie a.c., cu alegătorii din comunele Grădina, Târgușor și Nicolae Bălcescu. În prezența a sute de locuitori ai celor trei comune, a primarilor Gabriela Iacobici, Dumitru Dragu și Viorel Bălan, și a consilierilor locali din comunele Grădina, Târgușor și Nicolae Bălcescu, candidații Uniunii Social Liberale pe Colegiul 1 Camera Deputaților și Colegiul 1 Senat și-au lansat candidaturile pentru un nou mandat de deputat, respectiv senator. Prezent în rândul cetățenilor, senatorul Puiu Hașotti a declarat că, împreună cu deputatul Gheorghe Dragomir, va fi alături de cetățenii celor trei localități în toate proiectele importante pe care le desfășoară primarii. „Ușile noastre ca parlamentari, eventual ca miniștri, vor fi deschise pentru dumneavoastră și tot ce va sta în puterea noastră să facem pentru comunitatea locală vom face. Vom fi alături de proiectele pe care Primăria și Consiliul Local le vor iniția", a afirmat parlamentarul liberal. Acesta a susținut că, la alegerile parlamentare din 09 decembrie, electoratul are o misiune foarte grea. „De data aceasta, aveți practic de ales între bine și rău. Dacă doriți să vi se mai taie pensiile și salariile, puteți vota ARD, vechiul PDL al lui Traian Băsescu. Noi am dat pensiile înapoi și nu mai vrem să tăiem salariile. Noi dăm salariile înapoi, iar din decembrie, Guvernul USL va mai da încă 8% la salarii. Noi nu desființăm 300.000 de mici întreprinderi și nici nu dăm 400.000 de șomeri în această țară. Noi vom reînființa aceste întreprinderi, vom da locuri de muncă și vom atrage fonduri europene. Vom renaște speranța în fiecare dintre noi", a mai spus candidatul USL pe Colegiul