Patru turişti, doi băieţi şi două fete, din Baia Mare şi Mediaş, s-au rătăcit în Munţii Rodnei în noaptea de sâmbătă spre duminică, ei apelând la salvamontiştii bistriţeni. care i-au salvat după o operaţiune ce a durat aproximativ opt ore.
Şeful Serviciului Public Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, a declarat că apelul a fost primit sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, de la patru turişti care au plecat din Borşa cu intenţia de a ajunge la staţia meteo de pe Vârful Pietrosul.
"Cei patru, două fete şi doi băieţi, au primit o informaţie eronată cum că acest traseu este de opt - nouă ore, el fiind unul de două zile, mai ales acum, când se lasă seara mult mai devreme. Au plecat foarte târziu din Borşa (judeţul Maramureş - n.r.), în jur de ora 12.00, au ajuns pe creastă în jur de 17.00 şi nu au mai ştiut încotro să o ia fiind foarte întuneric. Nu aveau nici cort să înnopteze aşa că s-au speriat. Ne-au apelat pe noi, i-am dirijat să se întoarcă spre satul Anieş, din Bistriţa-Năsăud, pe un traseu marcat, au coborât pe unde le-am spus, noi ne-am dus înspre ei cu maşina şi am reuşit să-i găsim. În jurul orei 5.00, am ajuns cu ei în gară. Cred că acum sunt în drum spre casele lor", a declarat Mircea Baciu.
Potrivit sursei citate, turiştii trebuie să se informeze corect în legătură cu lungimea traseelor pe care merg şi să nu pornească la drum dacă nu au tot echipamentul necesar.
"Ei aveau echipament de urcat pe munte, dar nu şi cort. Informaţia aceea eronată referitoare la lungimea traseului i-a derutat şi i-a adus în situaţia de a avea nevoie de ajutor", a declarat Mircea Baciu.
Rezervaţia Pietrosul Rodenei se află în partea nord-vestică a Munţilor Rodnei, la circa 2.300 de metri altitudine.